Hram la biserica parohiei Densuș


În ziua pomenirii Sfântului Proroc Ieremia, joi, 1 mai 2025, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Proroc Ieremia” din parohia Densuș, Protopopiatul Hațeg, împreună cu soborul de preoți și diaconi.

După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Parastasului, fiind pomeniți Episcopul Gurie Georgiu, preoții slujitori și ctitorii locașului de închinare trecuți la cele veșnice..

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți Preasfinția Sa i-a îndemnat să mențină aprinsă flacăra credinței în toată vremea fiind aproape de Dumnezeu prin osteneli duhovnicești, prin participarea la sfintele slujbe din Biserică, prin rugăciune particulară și prin lecturarea Sfintei Scripturi și a Vieților Sfinților.


GALERIE FOTO