Sâmbătă, 27 aprilie 2024, când se face pomenirea Sfântului „Lazăr cel a patra zi Înviat din morți”, cu binecuvântarea Arhipăstorului locului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu soborul de preoți și diaconi, la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi, județul Suceava, care și-a sărbătorit unul dintre hramuri.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor i-a oferit Ordinul „Gurie Episcopul” pentru clerici Părintelui Arhimandrit Mihail Bălan, starețul așezământului monahal.
GALERIE FOTO