În Duminica a doua după Pogorârea Sfântului Duh – în care sunt pomeniți toți Sfinții Români, 7 iulie 2024, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu soborul de preoți și diaconi, la Schitul cu hramul „Duminica Sfinților Români” de la Grădiștea de Munte.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți Preasfinția Sa, vorbind despre chemarea adresată de Mântuitorul Iisus Hristos Sfinților Apostoli de a deveni pescari de oameni, a explicat celor prezenți că toți credincioșii sunt chemați la apostolat, fiecare cu darul lui, pentru a răspândi mai departe Cuvântul lui Dumnezeu.
GALERIE FOTO