Hramul Catedralei din Orăștie


În Duminica a 24-a după Rusalii, 8 noiembrie 2020, zi în care este și Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, Catedrala din Orăștie și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, împreună cu Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, alături de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a explicat pericopa evanghelică a Duminicii a 24-a după Rusalii – citită la Sfânta Liturghie, vorbind despre credința discretă a femeii bolnave de doisprezece ani de scurgere de sânge și arătând că întârzierea Mântuitorului la casa lui Iair, pentru a vindeca această femeie, dovedește dragostea lui Dumnezeu față de om.

La final, arhipăstorul locului, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, a rostit un cuvânt de binecuvântare și apoi a mulțumit Preasfințitului Părinte Ignatie, sfințiților slujitori și tuturor credincioșilor pentru prezența la hramul Catedralei din Orăștie.


GALERIE FOTO