Luni, 8 mai 2017, când Biserica noastră dreptmăritoare a sărbătorit pe Sfântul Ioan Evanghelistul, Mănăstirea Prislop a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul hramului istoric. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de arhierei, preoți și diaconi conduși de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Din soborul de arhierei au mai făcut parte: Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și al Strehaiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Daniil, Episcopul Daciei Felix.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, le-a tâlcuit credincioșilor prezenți înțelesul duhovnicesc al pericopei evanghelice citită astăzi, punând accent pe viața și activitatea Sfântului Ioan Evanghelistul, cel care l-a urmat cu iubire și smerenie pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, lepădând grija cea lumească și urmând poruncilor dumnezeiești.
La final, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a mulțumit apoi ierarhilor prezenți la sărbătoarea hramului istoric al Mănăstirii Prislop, clerului slujitor, maicii starețe Pavelida stavrofora, întregii obști a mănăstirii și tuturor credincioșilor prezenți la acest minunat moment festiv din viața mănăstirii.
După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, soborul slujitor a săvârșit o slujbă de pomenire la mormântul părintelui nostru Arsenie Boca.
GALERIE FOTO