Hramul Mănăstirii Crișan din județul Hunedoara


EPDH - 06.05.2016-332Vineri, 6 mai 2016, de Izvorul Tămăduirii, Mănăstirea Crișan din județul Hunedoara s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare, serbându-și hramul. Cu acest prilej, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de trei arhierei: Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria și Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, înconjurați de către un ales sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură rostit în fața mulțimii de credincioși prezentă la hramul Mănăstirii Crișan, Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, a vorbit despre aceste luminate zile în care ne aflăm, fiecare zi din această săptămână fiind socotită liturgic ca o zi de duminică, de laudă adusă Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. De asemenea, Preasfinția Sa a evidențiat în cuvântul său sfințenia Maicii Domnului și intervenția ei discretă în iconomia mântuirii neamului omenesc, fiind pentru noi toți un model de smerenie și de dăruire totală lui Hristos. Îndemnul Preasfințitului Părinte Ignatie Mureșeanul a fost acela de a primi cu bucurie lumina Învierii Domnului în sufletele noastre și de a răspândi această lumină dătătoare de viață tuturor semenilor noștri, în toate activitățile pe care le desfășurăm, în familie, la locul de muncă și în societatea în care trăim.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a mulțumit atât ierarhilor care au răspuns cu bucurie l-a invitația de a participa la hramul Mănăstirii Crișan și de a sluji în comuniune Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, cât și tuturor credincioșilor prezenți în număr mare la sărbătoarea mănăstirii din Țara Zarandului. De asemenea, Preasfinția Sa a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru marea bucurie de a aduce în mijlocul credincioșilor racla cu o părticică din Sfintele Moaște ale Sfântului Luca al Crimeei de la Paraclisul Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Răspunsurile la strană au fost date de Corala Sacerdotes a Episcopiei Devei și Hunedoarei.


GALERIE FOTO