Marți, 15 august 2017, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, noua Catedrală din Deva și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, împreună cu un ales sobor de preoți și diaconi.
La finalul slujbei, în cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre mutarea din acestă lume la viața veșnică a Maicii Domnului, dar și despre importanța pregătirii duhovnicești, pe lângă cea a grijii de cele lumești, după îndemnul Mântuitorului din Sfânta Evanghelie citită în cadrul Sfintei Liturghii, despre cele două surori, Marta și Maria.
GALERIE FOTO