Cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, marți, 17 aprilie 2018, în sala „Europa” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din Deva, a avut loc manifestarea național-istorică „Prinos de cinstire eroilor și martirilor neamului”. Această întâlnire de suflet cu veteranii hunedoreni, membri ai Asociației Veteranilor de Război – filiala Hunedoara, a fost prilejuită de împlinirea, în 2018, a 100 de ani de la Marea Unire.
Manifestarea a fost moderată de Preacucernicul Părinte Conf. univ. dr. Florin Dobrei, care, pentru început, a dat cuvânt Dl. Col. (r) Nicolai Lozneanu, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război din România – Filiala Hunedoara, părtaș, împreună cu filiala pe care o reprezintă, la organizarea întâlnirii din această zi. În continuare au luat cuvântul reprezentanți ai autorităților centrale și locale.
În cadrul manifestării, Dl. Conf. univ. dr. Valentin Șerdan-Orga, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj, a susținut o prelegere, intitulată Voluntarii Marii Uniri de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, unire care a reprezentat, pe de o parte, momentul de referință al istoriei noastre moderne, cea mai însemnată izbândă a neamului românesc dintotdeauna, iar pe de altă parte, acea moștenire pe care au avut-o de apărat, cu multe, neștiute și poate mult prea puțin apreciate jertfe, cei prezenți în sală, bravii veterani din cel de-al Doilea Război Mondial.
Din partea Episcopiei Devei și Hunedoarei și a Asociației Naționale a Veteranilor de Război din România – Filiala Hunedoara au fost decernate diplome de onoare veteranilor de război hunedoreni, atât celor prezenți în sală, cât și celor absenți, trimise ulterior prin intermediul filialei hunedorene a asociației mai sus amintite.
La final, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a mulțumit tuturor celor care au răspuns invitației de a fi împreună la acestă întâlnire de suflet.
GALERIE FOTO