Astăzi, 9 aprilie 2015, în Joia Mare din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală cu hramul „Sfântul Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi.
În creștinătatea ortodoxă, ziua de astăzi are o semnificație deosebită prin faptul că în Joia cea Mare dinaintea Pătimirilor Sale, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a stat la masă cu Sfinții Apostoli și a instituit Sfânta Euharistie la Cina cea de Taină. De aceea, astăzi este o sărbătoare a întregii Biserici, a unității noastre indivizibile, unitate pe care o dobândim tocmai prin împărtășirea dintr-un singur Potir, din Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
GALERIE FOTO