Mama Preasfințitului Lucian a fost condusă pe ultimul drum


Duminică, 18 august, mama Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, doamna Maria Mic a fost înmormântată în cimitirul mănăstirii „Izvorul Miron” – Românești. Timp de 3 zile a fost prohodită în Catedrala episcopală „Învierea Domnului” și „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș, unde ierarhi, preoți, monahi, monahii și foarte mulți credincioși au înălțat rugăciuni pentru odihna sufletului ei.

În Duminica a 9-a după Rusalii, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de ierarhi condus de Preasfințitul Părinte Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei, la care a asistat și Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei care a tâlcuit Evanghelii duminicii.

În continuare Înaltpreasfințitul Ioan, Mitropolitul Banatului, a săvârșit slujba de înmormântare alături de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Au făcut parte din sobor: Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei și locțiitor al Episcopiei Dacia Felix, Preasfințitul Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului și Preasfințitul Daniil Stoenescu. Au fost prezenți membrii Permanenței Consiliului Eparhial, stareți și starețe, protopopi, autorități centrale, județene și locale și un număr însemnat de credincioși.

La finalul slujbei de înmormântare, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române după care a urmat necrologul citit de părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial. Au mai rostit mesaje de condoleanțe Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului iar Înaltpreasfințitul Ioan, Mitropolitul Banatului a încheiat cu un bogat cuvânt de mângâiere.

Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost dus mai apoi la Mănăstirea „Izvorul Miron” – Românești, locul atât de drag doamnei Maria. Credincioșii din Țara Făgetului au venit în număr mare să-și ia rămas-bun de la doamna Maria Mic și au avut posibilitatea să asculte necrologul și cuvântul de învățătură rostit de Înaltpreasfințitul Ioan Mitropolitul Banatului. Trupul neînsuflețit a fost așezat apoi în mormântul din curtea mănăstirii alături de cel care i-a fost soț, Teodor, tatăl Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Sursa: episcopiacaransebesului.ro


GALERIE FOTO