Sâmbătă, 6 septembrie 2025, în zi de pomenire a Sfântului Arhanghel Mihail, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Orăștie, locaș de închinare de la a cărui târnosire s-au…
Tabăra „Tineri în Lumina lui Hristos” în parohia Lunca Cernii de Sus
În perioada 3-5 septembrie 2025, în parohia „Sfinții Epifanie și Gherman” din Lunca Cernii de Sus, Protopopiatul Deva, s-a desfășurat cea a doua ediție a taberei pentru copii și tineri intitulată „Tineri în Lumina lui Hristos”. Pe parcursul celor trei zile, copiii au participat la activități menite să îmbine rugăciunea, creația și bucuria jocului: Ziua…
Proiectul social „În căutarea rădăcinilor – Costești 2025”
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, în perioada 1-5 septembrie 2025, a fost implementat proiectul social „În căutarea rădăcinilor – Costești 2025”, de către Fundația „Alături de tine” a Episcopiei Devei și Hunedoarei, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local ale Municipiului Deva, pentru un număr de 35 de copii. Proiectul s-a…
Tineri din Episcopia Devei și Hunedoarei la prima ediție ITO Basarabia de Sud
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, tinerii voluntari de la Centrul de tineret Orthocaffe Deva au participat la prima ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși (ITO) din Episcopia Basarabiei de Sud, eveniment organizat în perioada 29-31 august în orașul Cahul din Republica Moldova. Basarabia de Sud a trăit în aceste zile un moment…
Paraclisul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Deva a fost sfințit
În Duminica a 12-a după Rusalii, 31 august 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au oficiat slujba de târnosire a Paraclisului noii biserici din Deva, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. De asemenea, a fost sfințit și clopotul locașului de închinare. În…
La ceas de sărbătoare, în cronica Sihăstriei Râșcăi s-a consemnat sfințirea unui nou paraclis
An de an, cronica Sihăstriei Râșcăi se îmbogățește cu noi pagini ce surprind fapte prin care cei care și-au alipit inima de această tânără mănăstire din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților caută să-și agonisească nume veșnic și nepieritor în Împărăția lui Dumnezeu. Fila însemnată cu data de 30 august 2025 va da mărturie peste veacuri…
Hramul Mănăstirii Făgețel – prăznuit de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Vineri, 29 august 2025, de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Mănăstirea Făgețel și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, fiind prezenți Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Devei…
Examen de Capacitate Preoțească în Episcopia Devei și Hunedoarei
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, la Centrul Eparhial din Deva va avea loc o nouă sesiune a Examenului de Capacitate Preoțească. Examenul se va desfăşura conform Regulamentului de numire şi transferare a clerului şi a Metodologiei elaborată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după următorul program: – Joi, 25…
Activitate liturgică și de reintegrare socială la Penitenciarul Deva
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, parohia „Buna Vestire” – Glodghilești din Protopopiatul Deva, a găzduit în data de 24 august 2025 (Duminica a 11-a după Rusalii) o activitate cu caracter educativ și spiritual, la care au participat șapte persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Deva. Evenimentul a fost organizat prin…
Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica a 11-a după Rusalii
În Duminica a 11-a după Rusalii, 24 august 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Ghelari, Protopopiatul Deva, împreună cu soborul de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a rostit…
„Școala de vară în tinda Bisericii” la Lunca Moților
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, în perioada 18-20 august 2025, în parohiile Lunca Moților și Rișculița din Protopopiatul Brad s-a desfășurat a patra ediție a „Școlii de vară în tinda Bisericii”, prin purtarea de grijă a Preoților parohi Vlad Vesa și Mădălin Micu. Și în acest an copiii au participat la…
BURSA DE STUDIU ,,Sfântul Cuvios Arsenie de la Prislop” – anul școlar 2025-2026
Din inițiativa vrednicului de pomenire întâi episcop al Devei şi Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gurie, începând din toamna anului 2013, Episcopia Devei și Hunedoarei a acordat, prin concurs de dosare, câte 20 de burse școlare anuale, pentru elevii de gimnaziu și cei de liceu, în scopul ajutorării elevilor merituoşi, remarcați prin rezultate deosebite la învăţătură, dar…
Taina Sfântului Maslu și sfințire de cruci în parohia Cristur
Duminică, 17 august 2025, la ceas de seară, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din parohia Cristur, Protopopiatul Deva, iar apoi a oficiat slujba de sfințire a noilor cruci ce vor fi…
Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica a 10-a după Rusalii
În Duminica a 10-a după Rusalii, 17 august 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului – arhipăstorul locului, la biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” a parohiei Arad-Bujac din Arad, împreună cu soborul de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, rostind omilia pericopei…
Ocrotitor şi rugător pentru obştea Mănăstirii „Brâncoveanu”. Proclamarea canonizării locale a Sfântului Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus
În a doua zi de hram al Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, a fost proclamată canonizarea Sfântului Serafim cel Răbdător, fost stareţ al aşezământului monahal. Proclamarea a avut loc după Sfânta Liturghie din ziua de cinstire a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, săvârşită de un sobor de arhierei, ieromonahi, preoţi şi diaconi. Racla…
Slujirile ierarhilor hunedoreni la Praznicul Adormirii Maicii Domnului
De Praznicul Adormirii Maicii Domnului, vineri, 15 august 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Deva, împreună cu soborul de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Anastasis” al lăcașului de cult. Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a adresat celor…
