Sâmbătă, 28 noiembrie 2020, s-au împlinit 31 de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Arsenie Boca – fost stareț al Mănăstirilor Sâmbăta de Sus și Prislop și unul dintre marii duhovnici români ai secolului trecut. Cu acest prilej, la Mănăstirea Prislop, locul unde se află mormântul Părintelui Arsenie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Daniil, Episcopul Daciei Felix, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
La predică, Preasfințitul Părinte Episcop Daniil a vorbit credincioșilor prezenți despre viața Părintelui Arsenie Boca și i-a îndemnat să aibă cinci priorități în viața duhovnicească de zi cu zi: pocăința ninivitenilor, canonizarea Părintelui Arsenie, asumarea morală a societății de azi, trăirea în lumina atotprezenței lui Dumnezeu și actualizarea dogmei de ședere alături de Dumnezeu.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Episcop Andrei a rostit un cuvânt despre fericirea în Dumnezeu, adresat mai ales tinerilor, pentru a căuta adevărata fericire pe care o avem și pe pământ și în cer, nu fericiri trecătoare, aduse de păcate și de lucruri materiale.
Arhipăstorul hunedorean, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, a mulțumit tuturor slujitorilor și credincioșilor prezenți și în acest an la Mănăstirea Prislop.
La finalul Sfintei Liturghii, soborul sfințiților slujitori a oficiat slujba Parastasului și apoi o slujbă de pomenire la mormântul Părintelui Arsenie Boca, aflat în cimitirul așezământului monahal.
GALERIE FOTO