Pavecernița Mare în ajunul Praznicului Nașterii Domnului la Catedrala Episcopală din Deva


Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit marți, 24 decembrie 2024, împreună cu soborul de preoți și diaconi, slujba Pavecerniței Mari unită cu Litia la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej Preasfinția Sa a vorbit celor prezenți despre evenimentele legate de Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, așa cum sunt prezentate în capitolul al doilea al Evangheliei Sfântului Luca.

La finalul slujbei, slujitorii Catedralei Episcopale au susținut un recital de colinde.


GALERIE FOTO