Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, în vremea Postului Adormirii Maicii Domnului, în parohiile din Protopopiatul Brad se slujește, după un program prestabilit, Paraclisul Maicii Domnului la ceas de seară, o parte dintre preoți slujind, iar alții participând cu cântarea la strană. Slujirea obștească de către preoți sporește evlavia credincioșilor și întărește comuniunea între slujitori, sub mila și ocrotirea Maicii Domnului.
În prima zi a postului, vineri, 1 august, am slujit la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Zdrapți, fiind primiți cu căldură de către credincioși și preotul paroh Sergiu Groza. Într-o atmosferă duhovnicească deosebită, Paraclisul a fost cântat de către copiii și tinerii parohiei, corul „Mugurel” din această parohie având deja o bogată și rodnică activitate corală și spirituală. În data de 2 august am poposit la biserica din Stănija de Sus, păstorită de către preotul Florin Gabor. În frumoasa biserică ocrotită de Maica Domnului, soborul de preoți s-a rugat împreună cu credincioșii veniți în număr mare, nu doar din sat, ci și din parohiile învecinate. În data de 3 august, după săvârșirea slujbelor de seară rânduite în parohiile proprii, un număr mare de preoți și credincioși s-au adunat în biserica cu hramul „Buna Vestire” din parohia Mesteacăn, păstorită de către preotul Adrian Talpaș. De fiecare dată Părintele Protopop a adresat celor prezenți cuvinte de învățătură referitoare la perioada duhovnicească premergătoare Praznicului Adormirii Maicii Domnului.
Slujirea Paraclisului Maicii Domnului în parohiile Protopopiatului Brad va continua după următorul program:
4.08, ora 19 – Rișculița
6.08, ora 20 – Brotuna
7.08, ora 19 – Târnava de Jos
8.08, ora 19 – Țărățel
9.08, ora 19 – Țebea
10.08, ora 19.30 – Vălișoara
11.08, ora 18 – Sulighete
12.08, ora 19 – Dupăpiatra Sat
13.08, ora 19 – Cornețel
Pr. Protopop Alexandru Letea
GALERIE FOTO







