Vineri, 20 decembrie 2019, la 30 de ani de la Revoluția prin care regimul comunist a fost înlăturat de la putere, la Deva a avut loc o manifestare în amintirea eroilor trecuți la cele veșnice, în fața monumentului dedicat memoriei acestora.
Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit o slujbă de pomenire, împreună cu un sobor de preoți, iar apoi a rostit un cuvânt prin care a adus în atenție faptul că, acum 30 de ani, tinerii s-au revoltat contra răului care strivea România acelor vremuri având entuziasm pentru credință, pentru înnoire, o poftă imensă de construcție a unei Românii noi. Entuziasmul din 1989 s-a stins apoi, dar noi, cei de astăzi, îl putem reaprinde, pentru a reconstrui spiritual această țară.
În continuarea manifestării au fost rostite mai multe alocuțiuni din partea autorităților centrale, județene și locale, iar apoi au fost depuse coroane de flori în memoria Eroilor Revoluției din anul 1989.
GALERIE FOTO