Praznicul Pogorârii Sfântului Duh sărbătorit la Catedrala Episcopală din Deva


În Duminica Praznicului Pogorârii Sfântului Duh, 8 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Altarul de vară al Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu soborul de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sfântul Ierarh Nicolae”, dirijată de către Preotul Nicolae-Daniel Balea.

Conform rânduielii tipiconale din această zi de praznic împărătesc, după Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Vecerniei, în cadrul căreia au fost rostite cele șapte rugăciuni care invocă ajutorul Sfintei Treimi și care amintesc de cele șapte daruri ale Duhului Sfânt, care s-a pogorât în ziua Cincizecimii. De asemenea, în rugăciuni sunt prezente și cereri pentru cei adormiți în Domnul.

Preoții Constantin Viorel Mihăilă și Alin Neag, slujitori ai Catedralei Episcopale devene, au fost hirotesiți întru iconom-stavrofor.

În cuvântul de învățătură Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a explicat că ucenicii Mântuitorului, așteptând făgăduința unui alt Mângâietor, prin pogorârea Duhului Sfânt au devenit Apostoli, cunoscători și propovăduitori ai tainelor lui Dumnezeu, începând lucrarea văzută a Bisericii. Preasfinția Sa a arătat că toți credincioșii, fiind moștenitori ai făgăduinței primirii Duhului celui Preasfânt, au datoria de a deveni apostoli neînfricați prin mărturisirea credinței și a dragostei față de Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, arătându-se astfel mădulare vii ale Bisericii.


GALERIE FOTO