În Vinerea Mare, 6 aprilie 2018, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor care au participat la Pelerinajul „Drumul Crucii” desfășurat la Lupeni. După slujba de binecuvântare a celor prezenți, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt în care a vorbit despre suferințele Mântuitorului Iisus Hristos pe drumul spre Golgota, unde a fost răstignit pe cruce, între cei doi tâlhari.
După o tradiție începută în anul 1999, în fiecare an are loc, la Lupeni în Valea Jiului, Pelerinajul „Drumul Crucii”, desfășurat în Vinerea Mare, la care iau parte mulți credincioși din această zonă, și nu numai, fiind un prilej de rugăciune și meditație pentru fiecare participant. Acest eveniment reiterează drumul parcurs de Mântuitorul spre Golgota, purtându-și Crucea în spate .
Bucuria duhovnicească a credincioșilor care au participat a fost prilejuită și de posibilitatea închinării la sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, aduse, ca în fiecare an, de la mănăstirea Lainici, de către Preacuviosul Părintele Arhimandrit Ioachim, starețul așezământului.
GALERIE FOTO