Vineri, 12 aprilie 2019, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Denia imnului Acatist al Bunei Vestiri, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
La final, arhipăstorul hunedorean a îndemnat credincioșii prezenți să se încredințeze rugăciunilor de mijlocire ale Maicii Domnului care, răspunzând cererilor creștinilor, a săvârșit și săvârșește până astăzi atâtea minuni.
GALERIE FOTO