În prima zi a Postului Mare, 11 martie 2019, la ceas de seară, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cadrul Pavecerniței Mari a fost citită prima parte din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, slujbă cu caracter penitențial, ce se citește de două ori în Postul Mare, în prima și în a cincea săptămână.
La final, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor prezenți despre zidul care se ridică între noi și Dumnezeu datorită păcatelor pe care le săvârșim, slujbele din perioada Postului Mare fiind o chemare permanentă adresată omului de a se lepăda de păcate și a împlini poruncile lui Dumnezeu.
GALERIE FOTO