Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit miercuri, 18 octombrie 2017, la Reședința patriarhală, vizita Alteței Sale Regale, Principesa Moștenitoare Margareta. Aceasta a exprimat dorința Casei Regale de a realiza mai multe acțiuni filantropice.
În cadrul întrevederii, Custodele Coroanei a vorbit cu Părintele Patriarh Daniel despre strânsa colaborare existentă între Biserică și Casa Regală și despre acțiunile sociale desfășurate în parteneriat.
Alteța Sa Regală a fost însoțită în vizita întreprinsă la Reședința patriarhală de soțul ei, Principele Radu al României.
Conform declarațiilor oferite pentru Radio Trinitas, Principesa Margareta a discutat cu Patriarhul Daniel și despre unele proiecte filantropice viitoare în colaborare cu Patriarhia Română:
Am discutat despre ce putem face pentru oamenii săraci. În ceea ce privește filantropia, de mult timp am realizat diverse lucruri împreună cu Biserica, cum e normal, dar vrem să facem mai mult, a spus ASR Principesa Moștenitoare Margareta.
La finalul întâlnirii, Părintele Patriarh a oferit Alteței Sale o icoană cu chipul Maicii Domnului și al Sfintei Ana – copie a celei de la Mănăstirea nemțeană Bistrița.
Oferim această icoană ca semn de prețuire pentru întreaga familie regală, dar în mod deosebit ca aducerea aminte de Regina Ana. Dumnezeu să o odihnească cu drepții! a spus la final Preafericirea Sa.
Majestatea Sa Regina Ana a României, soţia Regelui Mihai I, a trecut la cele veșnice la vârsta de 92 de ani, în data de 1 august 2016, la Spitalul din Morges, în Elveţia. Regina Ana a fost înmormântată în Necropola Regală de la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş.