Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, în municipiul Hunedoara a avut loc, în perioada 3-7 august 2026, a V-a ediție a Proiectului Interjudețean Transnațional Inovator „Școala de vară în tinda Bisericii – Maica Domnului Ocrotitoarea Copiilor”. Proiectul s-a desfășurat sub îndrumarea duhovnicească a Preoților Remus Fessner, Constantin Voivozeanu, Ștefan Muntean, Radu Toma, Petru Sicoe și a profesorilor Andrei Ramona (Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”), Tripa Felicia, Tripa Gabriel (Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva), Ardelean Maria, Muntean Teodora, Toma Adina, Pascu Claudia, Duman Mihaela, Stăncioi Mariana, Toldea Liliana, Voivozeanu Simona (Colegiul Național „Traian Lalescu” din Hunedoara), și Sicoe Carmen (Liceul Tehnologic „Ovid Densușianu” din Călan).
Activitățile au fost concepute ca o sinergie între rugăciune, cunoaștere teologică, artă sacră și dezvoltare personală, iar cei 35 de elevi înscriși în proiect au îmbinat rugăciunea și participarea la Sfânta Liturghie cu ateliere de pictură, toacă, literație și dezvoltare personală. Activitățile au inclus cateheze despre Maica Domnului, agape creștine și o prezentare a lucrărilor realizate.
Proiectul s-a încheiat cu o expoziție și jurizare a creațiilor artistice realizate de copii, evaluarea fiind făcută de corpul de preoți. Toți participanții au fost recompensați cu diplome, cărți și dulciuri.Ne-am bucurat și de prezența părintelui Murari Ovidiu, care a oferit copiilor cărți de rugăciuni și pliante cu mesaje creștine.
Cu multă dăruire, profesionalism și dragoste pentru copii, s-au implicat activ în organizarea și desfășurarea activităților educative și recreative și doamnele preotese Fessner Ana-Maria și Toma Oana, alături de voluntarele Iamandei Macrina, Ardelean Cristina și Todiraș Antonia.
Aceste activități sunt o mărturie a bunei colaborări dintre școală și Biserică în comunitatea hunedoreană, motiv pentru care solicităm în continuare arhiereștile bincuvântări pentru proiectele viitoare destinate creșterii spirituale a tinerei generații.
Prof. Voivozeanu Simona
GALERIE FOTO















