Serbare înaintea praznicului Nașterii Domnului la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Prislop


Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, joi, 19 decembrie 2024, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a participat la serbarea organizată înaintea praznicului Nașterii Domnului la Seminarul Teologic „Sfânta Ecaterina” de la Mănăstirea Prislop. Ca în fiecare an, la serbare au fost prezenți Preacucernicul Părinte Gabriel Basa, Inspector la disciplina Religie, domnul Adrian Emilian Pușcaș, primarul orașului Hațeg, cadre didactice, părinți ai elevelor, părinții slujitori și viețuitoare din obștea așezământului monahal.

În acest an, sub îndrumarea corpului profesoral, elevele au prezentat un adevărat spectacol alcătuit din recitări de texte cu conținut religios îmbinate cu colinde tradiționale românești și cântece de sorginte bizantină.

Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a vorbit despre colinde ca fiind un ecou al cântării îngerilor de la Nașterea Pruncului Iisus în Bethleem, felicitând elevele pentru pregătirea și interpretarea minunatelor colinde și îndemnându-le să-și păstreze inima curățită de răutăți și de orgolii, deoarece inima curată se face locaș al lui Dumnezeu.


GALERIE FOTO