Sfântul Efrem cel Nou | Mănăstirea Groapa Seacă – Petrila Jieț și-a cinstit ocrotitorul


În ziua pomenirii Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, luni, 5 mai 2025, cu binecuvântarea Arhipăstorului hunedorean, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Groapa Seacă – Petrila Jieț, cu prilejul hramului așezământului monahal.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a vorbit despre nevoințele monahale ale Sfântului Efrem, prin care s-a întărit în credință și mai apoi a fost neînfricat în fața asupritorilor, răbdând vreme îndelungată torturi până și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

În aceeași zi, de pomenire a Sfântului Efrem, Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Gherontie Hunedoreanul a săvârșit o slujbă de binecuvântare a lucrărilor de construcție la demisolul noii biserici din Petroșani, cu hramurile „Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou” și „Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul”. De asemenea, a fost oficiată slujba Parastasului, fiind pomeniți Episcopul Gurie și credinciosul Gheorghe Toma, întâiul ctitor al acestei biserici.

La final Preasfinția Sa a explicat că la ridicarea unui nou locaș de închinare, pe lângă susținerea materială, este nevoie de multă rugăciune, îndemnând pe cei prezenți ca orice lucrare pe care o săvârșesc să o însoțească cu rugăciune înălțată către Dumnezeu.


GALERIE FOTO