„Colina Bucuriei” s-a umplut duminică de la primele ore ale dimineții pentru slujba de Sfântul Dimitrie cel Nou.
Pe lângă cei ce au venit să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Patriarhul României împreună cu zeci de ierarhi, câteva mii de pelerini au stat în continuare la rând pentru a cinsti moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, dar și ai celor doi „oaspeți” ai săi: Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș și Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail.
La pelerinajul din acest an, credincioși din toată țara au stat până la 8-9 ore la rând.
Alături de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a slujit Mitropolitul Naum de Ruse din Bulgaria, țara de origine a Sfântului Dimitrie cel Nou, dar și Episcopul Qais de Erzurum din Patriarhia Antiohiei.
De asemenea, la eveniment au participat reprezentanți autorităților locale și centrale, dar și o delegație a Mitropoliei Chișinăului.
În predica rostită, Patriarhul României a îndemnat la smerenie, curaj și speranță, urmând exemplul persoanelor prezentate de textul evanghelic duminical, dar și al celor trei sfinți care au adunat mii de credincioși la București în aceste zile de pelerinaj.
La finalul slujbei a avut loc proclamarea celui mai nou sfânt român, Ierarhul basarabean Dionisie Erhan, luptător pentru idealul unității de credință și de neam a românilor, canonizat în Anul Centenar 2018.
Tomosul de canonizare a fost prezentat de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul.
După ceremonia de proclamare, Patriarhul Daniel a oferit câteva daruri și distincții pentru reprezentanții Mitropoliei Chișinăului (Patriarhia Rusă), pentru cei ai Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română), dar și pentru Mitropolitul Naum de Ruse și Arhiepiscopul Calinic al Argeșului.
Între cei evidențiați s-a numărat Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud, cel care a inițiat demersurile de canonizare a Ierarhului Dionisie Erhan.
Totodată, maica Epistimia Goncearenco, Stareța Mănăstirii Suruceni, și Arhim. Porfirie Dobre, Starețul Mănăstirii Sireți, au primit Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Maica Epistimia a oferit Patriarhului României, din partea Mitropolitului Vladimir, un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Dionisie încadrat într-o raclă aurită în forma unei mâini.
”Mai ales, vă mulțumim dumneavoastră, iubiți pelerini!
La final, Patriarhul României a adresat mulțumiri tuturor celor care au sprijinit organizarea sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou și a pelerinajului, dar în mod special miilor de pelerini care au făcut sărbătoarea „mai frumoasă”.
„Mai ales, vă mulțumim dumneavoastră, iubiți pelerini, pentru că fără dumneavoastră nu era frumos hramul”.
„O biserică, oricât ar fi de frumoasă, dacă nu are credincioși în ea în timpul slujbei nu-i suficient de frumoasă. Frumusețea slujbei este dată de mulțimea chipurilor luminate ale credincioșilor care se roagă și care sunt prezenți și exprimă comuniunea lor cu Sfânta Treime și cu toți sfinții lui Dumnezeu”.
„Vă dorim tuturor sănătate și mântuire, pace și bucurie și mult ajutor de la Dumnezeu în familii și în activitățile dumneavoastră spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire. Amin”, a încheiat Preafericirea Sa.
La Patriarhie urmează să aibă loc, duminică seara, Festivalul-Concurs de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul”, dar și slujba de priveghere în cinstea Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
GALERIE FOTO