Sfințirea Secției de Ortopedie din cadrul Spitalului Județean Hunedoara

EPDH-24.04.2015-23Astăzi, 24 aprilie 2014, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, înconjurat fiind de un sobor de preoți, a sfințit Secția de Ortopedie din cadrul Spitalului Județean Deva.

Cu această ocazie, a fost inaugurat și un nou aparat de radiologie ortopedică de ultimă generație, aparat donat de Episcopia Devei și Hunedoarei Secţiei de Ortopedie din cadrul Spitalului Judeţean Hunedoara, prin mijlocirea Preasfinției Sale.

În cuvântul de învățătură de la sfârșitul slujbei de binecuvântare, Preasfințitul Gurie a subliniat importanța intervenției Bisericii în actul medical și a bunei conlucrări dintre instituții în folosul atât al celor care din nevoie apelează la serviciile medicale, dar și pentru a asigura logistica necesară cadrelor medicale în exercitarea proceselor de diagnoză și tratament. Totodată, Preasfinția Sa a mulțumit conducerii Spitalului Județean și cadrelor medicale pentru buna conlucrare cu Episcopia Devei și Hunedoarei, nădăjduind la realizarea a cât mai multor proiecte împreună.


GALERIE FOTO