Duminică, 28 iunie 2026, în seara premergătoare zilei în care sunt pomeniți Sfinții Apostoli Petru și Pavel – hramul de vară al Catedralei Episcopale din Deva, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit slujba Vecerniei cu Litie, împreună cu soborul slujitor.
La finalul slujbei, Preotul paroh Dorel Ciolea a rostit un cuvânt despre învățăturile și sfaturile Sfinților Apostoli Petru și Pavel, exprimate în Epistolele Noului Testament, cu referire la viața de familie trăită după poruncile lui Dumnezeu.
Luni, 29 iunie 2026, în ziua pomenirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii Catedralei Episcopale și ai municipiului Deva, începând cu ora 8.30, Sfânta Liturghie arhierească va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, împreună cu soborul de preoți și diaconi.
GALERIE FOTO





















