Sâmbătă, 29 august 2015, de sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” a filiei Muncelu Mic, parohia Bătrâna din protopopiatul Deva, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi.
Slujirea arhierească de astăzi a avut loc în satul Muncelu Mic, unde se desfășoară o tabără educativă în cadrul proiectului POSDRU „DAR – Dăruiește, Ajută, Respectă”, proiect implementat de Episcopia Devei și Hunedoarei în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, le-a vorbit copiilor prezenți la Sfânta Liturghie despre importanța sfinților, prietenii lui Dumnezeu, în viața noastră. De asemenea, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe copii să participe în continuare la fel de conștiincios la activitățile proiectului DAR, subliniind importanța conlucrării dintre Biserică și Școală la dezvoltarea omului atât din punct de vedere social, cât și duhovnicesc.
GALERIE FOTO