Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica a 10-a după Rusalii


În Duminica a 10-a după Rusalii, 1 septembrie 2024, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a târnosit biserica „Duminica Sfintelor Femei Mironosițe” din Lupeni, Protopopiatul Petroșani, iar apoi a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu soborul slujitor.

Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a vorbit în cuvântul de învățătură despre semnificația momentelor liturgice din rânduiala târnosirii bisericii. De asemenea, referitor la pericopa evanghelică a acestei Duminici – minunea vindecării lunaticului, Preasfinția Sa a explicat credincioșilor prezenți că este necesar ca cererile pentru ajutor de la Dumnezeu să fie însoțite de rugăciune, de post și de credință desăvârșită în lucrarea Lui cu viața fiecăruia.

La finalul Sfintei Liturghii, pentru implicarea în lucrările de renovare efectuate la locașul de închinare, Preotul paroh Ioan Topac a fost hirotesit sachelar, iar Preotul slujitor Ioan Ile și credincioșii care au sprijinit aceste lucrări au primit acte de cinstire.

Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit în această Duminică slujba de sfințire a picturii bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din filia Chergeș, parohia Popești, Protopopiatul Deva, iar apoi a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu soborul de preoți și diaconi.

Preasfinția Sa a explicat în cuvântul de învățătură că pe Dumnezeu Îl găsim dacă Îl căutăm din toată inima, având pocăință sinceră pentru păcatele săvârșite și stăruind în îndreptare și în împlinirea poruncilor Sale, după cum ne învață școala lui Hristos, adică Biserica.

Preotul paroh Florin Vasiu și credincioșii care au sprijinit lucrările picturii ce împodobește locașul de închinare au primit acte de cinstire.


GALERIE FOTO