În Duminica a 19-a după Rusalii, 4 octombrie 2026, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a târnosit biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Parohia Nojag, Protopopiatul Deva, iar apoi a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu soborul de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a vorbit despre rânduiala târnosirii bisericii, arătând că prin slujba de sfințire harul Duhului Sfânt se coboară și rămâne prezent în mod permanent în locașul de închinare, sfințindu-i pe toți cei care intră cu credință și înalță rugăciuni către Dumnezeu. De asemenea, făcând referire la pericopa evanghelică a acestei Duminici, despre iubirea vrăjmașilor, Preasfinția Sa a explicat că omul nu poate găsi singur resursele interioare pentru a-și iubi dușmanii, ci puterea de a ierta și de a iubi vine tot din biserică, de la Mântuitorul Hristos – exemplul suprem de iubire și iertare.
Arhipăstorul hunedorean l-a hirotesit sachelar pe Preotul paroh Mircea Valer Baba, pentru implicarea în lucrările de renovare și înfrumusețare ale bisericii, iar credincioșii care au sprijinit lucrările efectuate la locașul de închinare au primit acte de cinstire.
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în această Duminică la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu soborul slujitor.
În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a explicat că participarea la Sfânta Liturghie în ziua de duminică este pilonul central al vieții creștine, fiind momentul în care credincioșii se întâlnesc în mod real cu Hristos cel Înviat. Duminica fiind ziua Domnului, este cea care sfințește și dă sens tuturor celorlalte zile din săptămână și fără aceasta zilele săptămânii își pot pierde profunzimea, riscând să devină o simplă rutină a grijilor materiale.
GALERIE FOTO




































































