Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica a cincea după Rusalii


În Duminica a cincea după Rusalii, 13 iulie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit slujba de binecuvântare a lucrărilor de înnoire efectuate la exteriorul bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din parohia Turdaș, Protopopiatul Orăștie, cu acest prilej locașul de închinare fiind pus și sub ocrotirea Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț. În continuare Preasfinția Sa a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu soborul de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, vorbind despre pericopa evanghelică a acestei Duminici, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a explicat că deși Mântuitorul Iisus Hristos i-a cercetat și i-a vindecat pe cei doi demonizați, locuitorii ținutului Gadarei au preferat să-L îndepărteze, fiind interesați mai mult de paguba materială suferită prin pierderea turmei de porci. Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să aleagă, întâi de toate, slujirea lui Dumnezeu păstrând în permanență legătura cu Hristos și avându-l ca model și pe Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț.

Pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată în mijlocul credincioșilor încredințați spre păstorire și pentru implicarea în renovarea bisericii, Preotul paroh Adrian Urițescu, Protopop al Orăștiei, a primit Ordinul „Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop” pentru clerici, iar membrii Consiliului parohial, membrii Comitetului parohial și credincioșii care s-au implicat și au sprijinit lucrările efectuate la locașul de închinare au primit acte de cinstire.

Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în această Duminică la Altarul de vară al Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu soborul slujitor. La momentul rânduit din timpul Sfintei Liturghii Părintele diacon Ioan Sorin Gărgan a fost hirotonit preot pe seama parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Dealu Babii, cu filia Crividia, din Protopopiatul Petroșani.

La predică Preasfinția Sa a vorbit despre transformarea omului păcătos prin Taina Sfintei Spovedanii în apostol al lui Hristos, slujitor al lui Dumnezeu și al semenilor, așa cum s-a întâmplat și cu unii bolnavi sau demonizați după ce au primit în chip minunat vindecare sufletească și trupească de la Mântuitorul Iisus Hristos.


GALERIE FOTO