Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica a patra după Paști


În Duminica a patra după Paști, 3 mai 2026, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu soborul de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala mixtă „Sfântul Ierarh Nicolae” a Catedralei devene, dirijată de Preotul Nicolae-Daniel Balea.

Preotul Marius Iovan, slujitor al Catedralei Episcopale, a rostit omilia pericopei evanghelice a vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda explicând că prin această minune Mântuitorul Iisus Hristos arată încă o dată atenția și grija lui Dumnezeu față de suferința omenească și că, în zilele noastre, Sfânta Biserică a devenit, ca și scăldătoarea Vitezda de atunci, locul unde credincioșii vin să se tămăduiască, tăindu-și voia și supunându-se ascultării față poruncile lui Dumnezeu.

Preasfințitul Părinte Episcop Nestor, făcând referire la Evanghelia acestei Duminici, a arătat că slăbănogul de la Vitezda nu suferea doar de boala trupească, ci purta și o grea povară sufletească, generată de singurătate profundă. De asemenea, Preasfinția Sa a explicat că Mântuitorul Iisus Hristos l-a vindecat pe cel bolnav în zi de sâmbătă, arătând că pentru săvârșirea binelui nu există un timp anume rânduit, ci fapta cea bună trebuie săvârșită în toată vremea.

Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în această Duminică, zi în care este pomenit Sfântul Cuvios Irodion de la Lainci, la Schitul Bălata, cu prilejul sărbătorii ocrotitorului așezământului monahal.

După Sfânta Liturhie a fost oficiată slujba Parastasului, fiind pomenți Episcopul Gurie Georgiu și binefăcătorii așezământului monahal, trecuți la cele veșnice.

În cuvântul de învățătură Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, făcând referire la suferința îndelungată a slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, timp de 38 de ani, a explicat că încercările și suferințele au anume rost în viața fiecăruia și, de multe ori, au rol salvator din situații de decădere și de întunecare a minții. Preasfinția Sa le-a vorbit credicioșilor prezenți și despre viața sfântă a Cuviosului Irodion de la Lainici, pomenit în această zi.


GALERIE FOTO