Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica Floriilor


În Duminica Floriilor, 25 aprilie 2021, când Biserica Ortodoxă sărbătorește praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit la Schitul „Sfântul Ierarh Nectarie” – Nandru, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

La predică, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a vorbit despre primirea Mântuitorului Iisus Hristos la intrarea în Ierusalim cu multă bucurie și râvnă de către oamenii din popor, deoarece aceștia vedeau în El un mare împărat, venit să-i elibereze de sub stăpânirea romană. De aceea, chiar dacă a fost întâmpinat cu bucurie, Mântuitorul era trist pentru că lumea nu L-a perceput ca pe Fiul lui Dumnezeu, ci doar ca pe un erou lumesc, deși era mult mai mult de atât.

Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a slujit la Paraclisul aflat la demisolul Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Deva, alături de soborul slujitor. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corul „Anastasis” al lăcașului de cult.

În cuvântul de învățătură rostit Preasfinția Sa a vorbit despre sărbătoarea Paștilor la poporul iudeu, care amintea de eliberarea din robia egipteană, când mulțime mare de oameni se aduna în cetatea Ierusalimului. O astfel de mulțime L-a întâmpinat cu osanale pe Mântuitorul Iisus Hristos la intrarea în Ierusalim, după ce, cu o zi înainte, l-a înviat pe Lazăr din mormânt și aceeași mulțime, peste câteva zile, Îl v-a trimite la moarte. De aici înțelegem că nu trebuie să ne încredem în slava și nădejdea care vin de la oameni, ci nădejdea noastră să fie la Dumnezeu, Cel care ne ascultă rugăciunile, ne binecuvintează viața și niciodată nu ne părăsește.


GALERIE FOTO