Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai


În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai – numită și a Lăsatului sec de brânză, 22 februarie 2026, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din filia Strei, parohia Ruși, Protopopiatul Hațeg, împreună cu soborul slujitor. La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată slujba Parastasului, fiind pomeniți Episcopul Gurie Georgiu, ctitorii și binefăcătorii locașului în închinare, trecuți la cele veșnice.

În cuvântul de învățătură, rostind omilia pericopei evanghelice a acestei Duminici, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a explicat că Mântuitorul Iisus Hristos ne învață, la începutul călătoriei Postului Mare, să iertăm pe cei ce ne greșesc pentru a ne elibera sufletul de răutate, deoarece doar împăcați cu oamenii și cu Dumnezeu vom fi capabili să săvârșim faptele cele bune care ne adună comoară nepieritoare în cer, spre dobândirea fericirii veșnice. Despre post Preasfinția Sa a arătat că acesta nu presupune doar o renunțare la unele alimente, ci tăierea voii și a deprinderilor celor rele ale trupului, pentru a lăsa loc lucrării celor privitoare la suflet.

În această Duminică Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul„ și „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Deva, împreună cu soborul slujitor.

În cuvântul de învățătură rostit adresat credincioșilor prezenți în ultima Duminică premergătoare Postului Mare, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a explicat că doar cu inima și cu mintea la Dumnezeu se pot birui încercările vieții, oferind rugăciunea și postul ca mijloace necesare pentru a dobâni putere împotriva ispitelor.


GALERIE FOTO