Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica Sfinților Români


În Duminica Sfinților Români, 22 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Altarul de vară al bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Orăștie, împreună cu soborul de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a explicat că în cele două Duminici următoare Praznicului Rusaliilor Biserica cinstește roadele Pogorârii Sfântului Duh, și anume pe oamenii care prin viața lor curată și jertfelnică s-au împărtășit de sfințenie, devenind mijlocitori și pildă de felul în care trebuie să ne trăim viața. De aceea, cu atât mai mult, în această Duminică închinată Sfinților Români, Biserica ne cheamă să îi cinstim, ostenindu-ne și luptându-ne pentru a le urma virtuțile, posibilitatea atingerii sfințeniei stând la îndemâna fiecăruia.

Pentru implicarea în lucrările de renovare și amenajare a casei parohiale, sfințită după Sfânta Liturghie, Arhipăstorul hunedorean a oferit acte de cinstire Preotului paroh Mihai Dănilă și Preotului slujitor Petru Voichescu, domnului Ovidiu Laurențiu Bălan, primarul municipiului Orăștie, și credincioșilor care au sprijinit lucrările efectuate, iar doamnei Mariana Horopciuc i-a oferit Ordinul „Gurie Episcopul” pentru mireni.

În această Duminică Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Duminica Sfinților Români” de la Grădiștea de Munte.

La predică Preasfinția Sa, vorbind despre chemarea primilor Apostoli de către Mântuitorul Iisus Hristos – pericopa evanghelică a acestei Duminici, a explicat că, asemenea ucenicilor Domnului care L-au urmat îndată, fiecare creștin are datoria de a răspunde chemării lui Dumnezeu din toată inima, stăruind în împlinirea poruncilor Sale.


GALERIE FOTO