Miercuri, 13 noiembrie 2024, în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie la paraclisul parohiei „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur” din Orăștie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a vorbit despre bogata activitate a Sfântului Ioan Gură de Aur în ogorul Bisericii, fiind cunoscut ca neîntrecut predicator, arhipăstor milostiv, scriitor și exeget care a lăsat în urmă o operă remarcabilă, autor al tratatului Despre preoție și al Sfintei Liturghii, motive pentru care este sărbătorit ca mare dascăl și Părinte al Bisericii.
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica cu hramurile „Buna Vestire” și „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Deva, împreună cu soborul slujitor. De asemenea, a fost oficiată slujba Parastasului, fiind pomeniți Episcopul Gurie Georgiu, ctitorii și binefăcătorii bisericii, trecuți la cele veșnice.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei Preasfinția Sa a vorbit despre râvna Sfântului Ioan Gură de Aur pentru dreptate și milostenie, râvnă care i-a adus multe încercări și suferințe din partea puternicilor vremii, dar pe care le-a răbdat cu multă smerenie.
GALERIE FOTO