Slujirile ierarhilor hunedoreni la Duminica Tuturor Sfinților


În Duminica întâi după Rusalii – a Tuturor Sfinților, 27 iunie 2021, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a oficiat slujba de târnosire a bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din filia Archia a parohiei Cristur, Protopopiatul Deva. În continuare, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a vorbit despre rânduiala târnosirii lăcașului de cult, acesta fiind locul unde are loc minunea prefacerii Sfintelor Daruri la Sfânta Liturghie și „spitalul” unde cei bolnavi duhovnicește își află vindecarea. De asemenea, Preasfinția Sa a făcut referire la pomenirea, în această Duminică, a tuturor sfinților, știuți și neștiuți, cei care în viața lor au mărturisit pe Hristos, au ascultat poruncile Lui și au împlinit cuvântul Lui „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48).

Pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată în mijlocul credincioșilor pe care îi păstorește, Părintele paroh Răzvan Stănescu a fost hirotesit sachelar, iar credincioșii implicați mai activ în renovarea lăcșului de cult au primit diplome de mulțumire.

După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba de binecuvântare a capelei mortuare din localitate.

Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul a slujit în Duminica Tuturor Sfinților, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, la Schitul Colț, cu prilejul sărbătoririi hramului.

Adresându-se credincioșilor prezenți, în cadrul predicii, Preasfinția Sa a vorbit despre Duminica aceasta, închinată tuturor sfinților, pentru că foarte mulți sunt necunoscuți, nefiind consemnați în Sinaxar, deși au împlinit cuvântul lui Dumnezeu, asumându-și crucea și dobândind sfințenia. În această duminică îi cinstim ca sfinți ai lui Dumnezeu, ca unii ce sunt mijlocitori pentru noi la tronul Preasfintei Treimi.


GALERIE FOTO