În ziua praznicului Intrării Domnului în Ierusalim – Duminica Floriilor, 13 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu soborul slujitor. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Sfântul Ierarh Nicolae” dirijată de Preotul Nicolae-Daniel Balea.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți Preasfinția Sa a explicat că Mântuitorul Iisus Hristos, deși se îndrepta spre Jertfa de pe Golgota, a intrat în Ierusalim cu o atitudine plină de curaj, triumfătoare, biruitoare, deoarece știa că după Jertfă urma Învierea, această atitudine fiind o mărturie despre cum fiecare trebuie să întâmpinăm momentul morții, și anume cu credința în Înviere.
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în această zi de praznic la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Hunedoara, împreună cu soborul de preoți și diaconi. La finalul slujbei Preotul pensionar Mircea Schramel a fost hirotesit iconom-stavrofor.
La predică Preasfinția Sa a atras atenția că aceeași oameni care L-au întâmpinat pe Mântuitorul Iisus Hristos cu osanale la intrarea în Ierusalim, peste doar câteva zile, fiind influențați de cărturari și de farisei, L-au trimis la răstignire, de aceea este important ca fiecare credincios să fie în permanentă ascultare față de preotul duhovnic pentru a rămâne aproape de Hristos.
GALERIE FOTO