Vineri, 8 noiembrie 2024, zi în care se face pomenirea Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu soborul slujitor, la biserica parohiei Sântuhalm din Protopopiatul Deva, cu prilejul sărbătorii hramului. Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup din Corul „Theotokos” al parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Brad, dirijat de Ioana Macsim.
Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a vorbit în cuvântul de învățătură adresat celor prezenți despre misiunea Sfinților îngeri în planul pe care Dumnezeu l-a avut pentru mântuirea oamenilor, îngerii având rolul de întrajutători ai oamenilor pe calea spre Împărăția lui Dumnezeu.
În încheierea cuvântului Preasfinția Sa a felicitat pe Preotul paroh Sergiu Succurro, secretar eparhial al Episcopiei Devei și Hunedoarei, pentru activitatea desfășurată în mijlocul credincioșilor încredințați spre păstorire și pentru implicarea în proiectul social aflat în derulare în parohia Sântuhalm, construcția unei Case de tip familial pentru copii.
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în această zi de sărbătoare la Schitul cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Ghelari, împreună cu soborul de preoți și diaconi.
La predică Preasfinția Sa, vorbind despre Sfinții îngeri ca fiind duhuri slujitoare ale lui Dumnezeu, a explicat că toți oamenii suntem chemați la slujire și ascultare față de Dumnezeu, ascultarea fiind virtutea care smerește omul și îl ține într-o permanentă rânduială.
GALERIE FOTO