Sobor de arhierei la târnosirea bisericii Schitului Cucuiș


În Duminica a șasea după Paști, 9 iunie 2024, biserica Schitului Cucuiș, cu hramul „Sfântul Apostol Andrei”, a fost târnosită, slujba fiind oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, împreună cu soborul de preoți și diaconi.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a rostit un cuvânt de învățătură despre rânduiala sfințirii bisericii, care devine astfel loc de sfințire și de binecuvântare pentru toți cei ce vin și se împărtășesc cu Sfintele Taine ale Mântuitorului Iisus Hristos.

În continuare a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Altarul de vară din curtea așezământului monahal. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala preoțească „Sacerdotes” a Episcopiei Devei și Hunedoarei, dirijată de Preotul Daniel Balea.

Preasfințitul Părinte Episcop Andrei a rostit omilia Evangheliei acestei Duminici, despre vindecarea orbului din naștere, explicând că această pericopă este un îndemn la mărturisirea credinței și un îndemn să mărturisim puterea vindecătoare a Mântuitorului Iisus Hristos, Cel Înviat din morți.

Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a adresat la final cuvânt de mulțumire soborului de ierarhi, preoți și diaconi împreună slujitori, binefăcătorilor așezământului monahal și pelerinilor prezenți.

La propunerea Arhipăstorului hunedorean, pentru implicarea în construcția și finalizarea bisericii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Laurențiu a oferit „Crucea șaguniană pentru clerici” Părintelui stareț, Protosinghelul Andrei Mihalyi, și „Crucea șaguniană pentru mireni” domnului Gheorghe Seplecan și doamnei Luminița Machedon. De asemenea, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a oferit Ordinul „Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop pentru mireni” domnului Emil Bîc, doamnei Ramona Pricăjan, domnului Daniel Lăzărescu, domnului Eugen Farcaș, doamnei Mariana Jdira, domnului Ioan Jdira, domnului Crișan Stănilă și domnului Sorin Dănescu, dar și acte de cinstire celorlalți binefăcători și sprijinitori ai Schitului Cucuiș.


GALERIE FOTO