Cu binecuvântarea Presfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în perioada 11-13 iulie a avut loc prima tabară cu tematica de astronomie la Muncelul Mic, comuna Vețel. Tabara de astronomie face parte dintr-un program mai larg de tabere tematice pe care Episcopia Devei le va organiza începând cu acest an. Această prima ediție intitulată simbolic „Hexaimeron” (referința la cele 6 zile ale creației descrise în referatul biblic al Genezei) cuprinde 3 întâlniri la care vor participa un număr de 60 de adolescenți. Activităţile din această tabără au fost coordonate de Adriana Prodan, lider local al Organizației „Cercetașii României” Centrul Local Deva, Adriana Bârcean și Vlad Alexandru, referent pentru Învățământ în cadrului sectorului Învățământ și activități cu tineretul al Episcopiei Devei. Tabăra este finanțată atât din fonduri proprii cât și de către Consiliul Județean Hunedoara (din finanțarea de la Consiliul Județean s-au achiziționat 5 corturi și echipamentele aferente acestora). Activitățile desfășurate în tabăra au avut în vedere atât educația non-formală – educația prin joc – cât și deprinderea practică a unor cunoștințe legate de domeniul astronomiei. Colaboratori în acest sens au fost domnii profesori de fizică de la Colegiul Național „Decebal” din Deva, domnul profesor Mihai Bebu și domnul profesor Sorin Stănculescu. Cei 30 de copii prezenți au putut observa diferete planete și constelații. Astfel au putut surprinde craterele de pe Lună, inelele lui Saturn, sateliții lui Jupiter, Planeta Roșie (Marte) și multe alte stele. Domnul profesor Sorin Stănculescu le-a prezentat copiilor sistemul solar oferindu-le posibilitatea de a urmări cu ajutorul unui soft de astronomie principalele caracteristice ale stelelor pe care le putem observa pe cerul verii. De asemenea copiii s-au bucurat de diferite jocuri, foc de tabara iar pentru că respectă mediul înconjurător au întreprins și o ecologizare a mediului. Următoarele întâlniri ale taberei „Hexaimeron” se vor desfășura în luna august. Tuturor celor implicați în buna desfășurare a taberei le mulțumim și le dorim multe bucurii duhovnicești.