Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în perioada 25-31 iulie s-a desfășurat la Centrul Recreațional Muncelul Mic al Episcopiei Devei și Hunedoarei, Tabăra de creație „Dimensiuni temporale ale artei”. Tabăra a fost organizată de Liceul de Muzică și Arte Plastice „Sigismund Toduță” Deva, în parteneriat cu Episcopia Devei și Hunedoarei, în cadrul proiectului educațional cultural-artistic „Trecut, prezent și viitor”. Proiectul s-a dorit unul inovator, a avut ca scop provocarea manifestării cultural-artistice inovative în rândul elevilor și promovarea acesteia ca premisă a unei educații performante. Câștigătorii celor 3 secțiuni ale proiectului-concurs: Arte vizuale, Muzică și Creație literară au fost oaspeții taberei de creație „Dimensiuni temporale ale artei”, unde, timp de 6 zile s-au bucurat de activități în aer liber, au participat la ateliere de creație și de drumeții în natură.