în Duminica a patra după Rusalii, 5 iulie 2020, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a târnosit biserica „Buna Vestire” din satul Cutin, parohia Dumbrava, Protopopiatul Deva, după care a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a vorbit despre puterea rugăciunilor înălțate către Dumnezeu, pentru cei bolnavi dintre apropiații noștrii, așa cum am auzit astăzi din pericopa evanghelică citită la Sfânta Liturghie, când Mântuitorul Iisus Hristos vindecă un om bolnav pentru credința și smerenia stăpânului său.
La finalul slujbei, pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată în mijlocul credincioșilor, preotul paroh Eugen Necșa a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar credincioșii implicați mai activ în renovarea bisericii au primit gramate de mulțumire.
GALERIE FOTO