Târnosirea bisericii „Duminica Tuturor Sfinților” a parohiei Hățăgel din județul Hunedoara


EPDH_28.05.2017_Tarnosire_Hatagel-2Dumincă, 28 mai 2017, în Duminica a VII-a după Paști, biserica „Duminica Tuturor Sfinților” a parohiei Hățăgel a fost târnosită. La invitația Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, la acest eveniment au participat Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, și Preasfințitul Părinte Daniil, Episcopul Daciei Felix, fiu al acestui sat. După slujba târnosirii, a urmat Sfânta Liturghie săvârșită de către cei trei arhierei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea Evangheliei, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a vorbit celor prezenți despre puterea rugăciunii sincere, dar și despre importanța iertării în viața creștinilor. Preasfințitul Părinte Daniil, Episcopul Daciei Felix, a ținut un cuvânt după împărtășirea credincioșilor, în care a tâlcuit pericopa din Faptele Apostolilor citită în cadrul Sfintei Liturghii.

La momentul rânduit, preotul-paroh Dănuț Ciucur a fost hirotesit iconom, ca urmare a bogatei activități pastoral-misionare desfășurate în cadrul comunității pe care o păstorește.

La final, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei a mulțumit ierarhilor prezenți, dar și credincioșilor, pe care i-a îndemnat să rămână statornici în credință, fiind alături de Biserica lui Hristos.


 

GALERIE FOTO