Târnosirea bisericii „Sfânta Treime” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Ulieș


EPDH - 28.05.2016 - Tarnosire Ulies-Bacea-92Sâmbătă, 28 mai 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în mijlocul comunității din localitatea Ulieș, protopopiatul Deva, județul Hunedoara, unde a săvârșit slujba de târnosire a bisericii „Sfânta Treime” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie alături de un numeros sobor de preoți și diaconi.

Într-o atmosferă de bucurie duhovnicească și urmare unor ample lucrări de restaurare și de înfrumusețare a lăcașului de cult, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit slujba de târnosire a bisericii comunității din Ulieș. Cu această ocazie, pe lângă hramul vechi al bisericii, „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, aceasta a fost închinată și Sfintei Treimi ca ocrotitoare a lucrării duhovnicești săvârșită în comunitate.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, le-a vorbit credincioșilor prezenți la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie despre importanța deosebită pe care Biserica o ocupă în viața oamenilor, ea fiind aceea care îl însoțește pe om în fiecare moment al existenței sale și spațiul în care acesta trebuie să-și lucreze mântuirea sufletului și dobândirea calității de cetățean al Raiului.

La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a hirotesit întru iconom pe preacucernicul părinte Călin Daniel Igna, parohul comunității, felicitându-l astfel pentru bogata activitate pastoral-misionară întreprinsă în cadrul parohiei pe care o păstorește.

La finalul Sfintei Liturghii, la propunerea părintelui paroh, Preasfințitul Părinte Gurie a înmânat mai multe gramate de mulțumire celor care s-au implicat în proiectul de restaurare și de înfrumusețare a bisericii, îndemnându-i să rămână la fel de osârduitori în ogorul Bisericii și să devină astfel mărturisitori ai lui Hristos și moștenitori ai Împărăției Celei veșnice.


GALERIE FOTO