Sâmbătă, 2 iulie 2016, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a parohiei Vulcan-Coroiești din protopopiatul Petroșani, județul Hunedoara.
Credincioșii parohiei Vulcan-Coroiești s-au bucurat astăzi de săvârșirea de către Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujbei de târnosire a bisericii parohiale, locașul de cult fiind astfel consacrat ca spațiul în care credincioșii se sfințesc prin Sfintele Taine ale Bisericii noastre dreptmăritoare și se întâlnesc personal cu Hristos prin Dumnezeiasca Euharistie.
Slujba de târnosire a fost urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, alături de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, Preasfinţitul Părinte Gurie le-a vorbit credincioșilor prezenți despre importanța lăcașului de cult pentru fiecare comunitate, acesta fiind locul în care omul se poate forma și dezvolta în viața sa duhovnicească. De asemenea, ierarhul hunedorean i-a îndemnat pe credincioși să fie cu luare aminte la grijă față de mântuirea sufletului spre dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.
La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit hirotesia întru iconom a preacucernicului părinte paroh Mircea Braicău, felicitându-l astfel pentru bogata activitate pastoral-misionară întreprinsă în mijlocul parohiei pe care o păstorește.
La final, la recomandarea părintelui paroh, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a înmânat mai multe gramate de mulțumire celor care s-au implicat activ în lucrările de construcție și de înfrumusețare a bisericii parohiei Vulcan-Coroiești.
GALERIE FOTO