Zi de sărbătoare în parohia Bretea Mureșană


Sâmbătă, 15 iunie 2024, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a târnosit biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din parohia Bretea Mureșană, Protopopiatul Deva, iar apoi a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu soborul de preoți și diaconi, la altarul amenajat în apropierea lăcașului de cult. Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup din Corala preoțească „Sacerdotes”. După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Parastasului, fiind pomeniți Episcopul Gurie Georgiu, prunca Maria-Arsenia, slujitorii și ctitorii bisericii, trecuți la cele veșnice.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți Preasfinția Sa a explicat că după Înălțarea la cer Mântuitorul Iisus Hristos rămâne mereu prezent, prin Trupul și Sângele Său, la Sfânta Liturghie, în Sfânta Biserică, cea care este păstrătoarea și continuatoarea învățăturii Sale mântuitoare.

Pentru implicarea în renovarea și înfrumusețarea bisericii Preotul paroh Alin Mureșan a fost hirotesit iconom, iar credincioșii care au sprijinit lucrările efectuate la lăcașul de cult au primit acte de cinstire.


GALERIE FOTO