Zi de sărbătoare la biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din Hunedoara


Joi, 12 decembrie 2024, în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au săvârșit o slujbă de binecuvântare la biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din Hunedoara, pentru a putea fi săvârșite sfintele slujbe, până la definitivarea lucrărilor de amenajare și pictare, când locașul de închinare va fi târnosit.

Ierarhii hunedoreni au oficiat apoi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu soborul de preoți și diaconi. La slujbă a fost prezent și Preasfințitul Părinte Episcop Daniil Stoenescu. La momentele rânduite din timpul slujbei Părintele diacon Aurelian Dan Țambă a fost hirotonit întru preot pe seama parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Balșa, cu filiile Almașu Mic de Munte și Galbina, din cadrul Protopopiatului Orăștie, iar tânărul teolog Ioan Alexandru Stoienescu a fost hirotonit întru diacon pe seama Catedralei Episcopale din Deva. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala preoțească „Sacerdotes” a Episcopiei Devei și Hunedoarei, dirijată de preotul Daniel Balea.

În cuvântul de învățătură Preasfințitul Părinte Episcop Daniil a vorbit de tratatul de teologie dogmatică al Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei despre Sfânta Treime, tratat nescris, ci exprimat prin minunea cu cărămida săvârșită în timpul Sinodului Ecumenic de la Niceea, când a arătat că, precum cărămida e compusă din lut, foc și apă așa și Dumnezeu este Unul în Ființă, dar întreit în Persoane – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

La finalul Sfintei Liturghii Părintele Aurelian Dan Țambă a fost hirotesit duhovnic.

Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a adresat un cuvânt de mulțumire și felicitare tuturor celor ce s-au implicat și au sprijinit lucrările de construcție a noului locaș de închinare din municipiul Hunedoara, pus sub ocrotirea Sfântului Ierarh Spridon al Trimitundei, iar apoi a hirotesit întru iconom-stavrofor pe Preotul paroh Nicolae Ioan Boboia. Preasfinția Sa a oferit câte o icoană domnului Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara, și domnului deputat Ilie Toma, familiei Marius și Simona Barticel le-a oferit Ordinul „Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop” pentru mireni, familiei Ovidiu și Natalia Crișan le-a oferit Ordinul „Gurie Episcopul” pentru mireni, iar credincioșilor care s-au implicat în lucrările efectuate la locașul de închinare le-a oferit acte de cinstire.


GALERIE FOTO