Zi de sărbătoare pentru credincioșii satului Feregi


În Duminica a cincea după Rusalii, 5 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din filia Feregi a parohiei Cerbăl din Protopopiatul Deva, la Altarul amenajat în apropierea locașului de închinare, în mijlocul credincioșilor prezenți. După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Parastasului, fiind pomeniți Episcopii Gurie și Emilian Crișanul, precum și ctitorii bisericii, trecuți la cele veșnice.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a tâlcuit pericopa evanghelică a acestei duminici, arătând că locuitorii din ținutul Gadarei, fiind interesați mai mult de cele materiale, L-au rugat pe Mântuitorul Iisus Hristos să plece de la ei, asemenea oamenilor care, robiți de plăcerile acestei lumi, Îl alungă pe Dumnezeu din viețile lor. De asemenea, Preasfinția Sa le-a vorbit credincioșilor prezenți despre Taina Spovedaniei, prin care omul își poate dezrobi sufletul de păcate și poate pune început bun, căutând să împlinească poruncile lui Dumnezeu prin lucrarea faptelor bune.

Preasfințitul Părinte Episcop Nestor, făcând referire la pericopa evanghelică a acestei duminici, a atras atenția că diavolul, dacă nu are putere asupra omului, caută să-l despartă de Dumnezeu lucrând în ceea ce omul iubește mai mult uneori, adică bunurile materiale. Preasfinția Sa a explicat că sfinții sunt cei care, descoperind adevărata bucurie a întâlnirii și comuniunii cu Hristos, și-au dezlipit inima de tot ceea ce este material, pământesc, având ca prioritate în viață legătura cu Dumnezeu.

La final ierarhii hunedoreni au oferit credicioșilor micului sat din Ținutul Pădurenilor acatistul și icoana Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop.


GALERIE FOTO