Ziua copilului în Parohia Vulcan – Centrul Vechi

5Luni, 1 iunie 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei, după oficierea Sfintei Liturghii, în Parohia Vulcan Centrul Vechi, Protopopiatul Petroșani, a fost organizată pentru tinerii parohiei o zi specială, cu ocazia Zilei internaționale a copilului.

Programul zilei a fost coordonat de către Părintele Paroh Mănăsuc Zgîrcea, încadrându-l într-o tematică interesantă: „Natura, darul care ne arată dragostea lui Dumnezeu față de noi !”

Tinerii parohiei au pornit de la Centrul Creștin Ortodox pentru copii și tineret „Axion Estin ” din Dealul Babii într-o drumeție pe munte. Acolo, în natură, alături de doamnele profesoare Monica Zgîrcea, Iancu Natalia și domnul profesor Ovidiu Marian Lohan, Părintele Paroh le-a ținut copiilor o mică cateheză despre creație și rolul omului în protejarea naturii.

La întoarcere, copiii au fost așteptați cu masa pregătită, cu mâncare la ceaun, au participat cu toții la un foc de tabără, iar spre deplina bucurie a lor, atmosfera a fost înfrumusețată și de micile șiretlicuri ale unui clovn profesionist.


GALERIE FOTO