Duminică, 17 septembrie 2017, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” – Crișan din județul Hunedoara a fost zi de sărbătoare, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la reactivarea vieții monahale, pe vatra fostei mănăstiri Vaca.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Daniil, Episcopul Daciei Felix, împreună cu un ales sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de către Corala mixtă a Episcopiei Devei și Hunedoarei, dirijată de către părintele arhidiacon Daniel Balea.
Predica a fost rostită de către Preasfințitul Părinte Episcop Daniil, care a vorbit despre purtarea crucii în viața fiecărui creștin, acceptând răstignirea noastră cu Hristos în fiecare zi, având credință, nădejde și mai ales dragoste, și rugându-ne la Dumnezeu să primim înțelepciune.
Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, arhipăstorul locului, a mulțumit tuturor pentru împreuna slujire în această zi de aleasă sărbătoare pentru obștea monahală de la Crișan și a felicitat pe părintele arhimandrit Visarion Neag, starețul așezământului și exarhul mănăstirilor și schiturilor din Episcopia Devei și Hunedoarei, și pe tuturor viețuitorii și ostenitorii, pentru că au transformat mănăstirea într-o adevărată grădină a Maicii Domnului.
La final, părintele stareț Visarion Neag, a vorbit despre istoria așezământului monahal, de la reactivare până astăzi, și a mulțumit tuturor pentru bucuria de a participa la sărbătoarea Mănăstirii Crișan.
GALERIE FOTO